Genetica versus Mediul Social.Comportamentul uman este înnăscut sau învățat? Experimentul Kellogg.

De-a lungul timpului, dezbaterea despre influența geneticii și a mediului social asupra comportamentului uman a fost un subiect central în psihologie, biologie și sociologie. Este comportamentul nostru determinat de moștenirea noastră genetică sau este învățat prin interacțiunea cu mediul? În acest context, experimentul lui Winthrop Kellogg, desfășurat în anii 1930, oferă o perspectivă inedită asupra acestei dileme...

 Comportamentul uman: înnăscut sau învățat?
Comportamentul uman este rezultatul unei interacțiuni complexe între genetică și mediu. Genetica furnizează baza biologică pentru anumite trăsături, precum temperamentul, capacitatea de învățare sau aptitudinile cognitive. De exemplu, studiile asupra gemenilor monozigoți au arătat că anumite trăsături, cum ar fi inteligența, au o componentă ereditară puternică.
Pe de altă parte, mediul joacă un rol crucial în modelarea comportamentului. Experiențele sociale, educația, cultura și interacțiunile cu alți indivizi influențează modul în care ne manifestăm trăsăturile moștenite. Așadar, comportamentul este o combinație între predispozițiile biologice și factorii de mediu.

Mecanismele de dezvoltare specifice speciei umane
Dezvoltarea umană este caracterizată de plasticitatea cerebrală, capacitatea creierului de a se adapta și de a învăța din mediu. Acest mecanism unic ne permite să dobândim limbajul, gândirea abstractă și comportamente sociale complexe. Spre deosebire de alte specii, oamenii sunt extrem de dependenți de învățare într-un mediu social pentru a-și dezvolta abilitățile specifice speciei.
Un alt mecanism esențial este imitarea. Copiii învăță prin observarea comportamentului celor din jur și prin reproducerea acestuia. De asemenea, cooperarea și capacitatea de a forma relații sociale sunt trăsături fundamentale ale speciei umane.

Comportamente înnăscute versus comportamente învățate
Chiar și în absența unei instrucțiuni specifice, copiii prezintă anumite abilități și comportamente înnăscute. De exemplu, reflexele neonatale, precum reflexul de apucare sau cel de supt, sunt programate genetic. La fel, predispoziția pentru a recunoaște fețele umane și capacitatea de a emite sunete care ulterior devin cuvinte sunt inerente.
Cu toate acestea, dezvoltarea ulterioară a acestor abilități depinde de mediu. De exemplu, fără expunerea la limbaj, copiii nu dezvoltă competențe lingvistice complexe.

Experimentul Kellogg: Interacția dintre specii

La începutul secolului XX, fascinația pentru știință era atât de mare încât mulți credeau că doar mediul social poate modela complet un individ, indiferent de bagajul genetic.

Un exemplu fascinant al acestei perspective este experimentul realizat de psihologul american Winthrop Kellogg, care a vrut să testeze cât de mult poate mediul social să influențeze dezvoltarea. Ipoteza sa era simplă: dacă un copil uman și un pui de cimpanzeu ar crește împreună, copilul îl va „civiliza” pe cimpanzeu. În realitate, lucrurile au luat o turnură neașteptată.

În 1931, Kellogg și-a implicat propriul fiu, Donald, în acest experiment unic. Pe când băiatul avea nouă luni, familia a adoptat-o pe Gua, o femelă cimpanzeu de șapte luni. Cei doi au trăit ca frați: au mâncat împreună, s-au jucat și au învățat aceleași lucruri.

Surprinzător, Gua a demonstrat un progres rapid. A învățat să folosească lingura, să bea dintr-un pahar și să recunoască zeci de fraze. Totuși, aceste realizări nu erau neobișnuite, deoarece puii de cimpanzeu au un ritm mai rapid de dezvoltare comparativ cu copiii umani în primele luni de viață.

Problemele au apărut în cazul lui Donald. În loc să fie un exemplu pozitiv pentru Gua, băiețelul a început să imite comportamentele cimpanzeului. A renunțat la vorbire articulată în favoarea țipetelor, a început să sară și să muște, iar dezvoltarea sa cognitivă a stagnat. După doar nouă luni, experimentul, planificat inițial să dureze cinci ani, a fost oprit.

Experimentul lui Kellogg a scos la iveală un adevăr incomod: mediul poate influența mai mult decât ne așteptăm, dar direcția acestei influențe depinde de natura interacțiunilor. Este mai ușor să aluneci în regresie decât să stimulezi dezvoltarea. Este mai simplu să copiezi comportamente primitive decât să te ridici la un nivel superior.

Această dinamică nu se limitează la experimentele științifice sau la interacțiunile dintre specii. În viața de zi cu zi, mediul în care trăim și grupurile cu care ne asociem au un impact similar asupra noastră. Obiceiurile prietenilor, normele sociale din jur sau chiar atmosfera de la locul de muncă pot influența direcția în care ne dezvoltăm.

Povestea lui Donald și Gua servește drept avertisment subtil. Alegerea mediului și a oamenilor din jurul nostru nu este doar o chestiune de preferință, ci un factor determinant al propriei evoluții. Într-o societate din ce în ce mai fragmentată, unde simplificarea și regresia sunt adesea promovate ca norme, trebuie să ne întrebăm: cine ne modelează? Spre ce direcție ne împing obiceiurile prietenilor și cultura grupului nostru?

Dilema genetica versus mediu nu are un răspuns simplu, dar experimentul Kellogg demonstrează că mediul joacă un rol crucial în modelarea comportamentului. Totuși, acest rol este limitat de constrângerile genetice. Pentru a maximiza potențialul uman, este esențial să creăm medii care promovează dezvoltarea abilităților naturale și învățarea continuă.
Poate că merită să fim mai atenți la influențele din jurul nostru, înainte să ne trezim, metaforic vorbind, că am început să „țipăm” în loc să vorbim.