Basarabia pe cruce - Adrian Păunescu



Se urcă Basarabia pe cruce
Și cuie pentru ea se pregătesc
Și primăvara jertfe noi aduce
Și plânge iarăși neamul românesc.

Noi n-avem nici un drept la fericire,
Mereu în casă moare cineva
Și n-are țara dreptul să respire
Și nici pe-acela, simplu, de-a visa.

De-acolo unde s-a sfârșit pământul,
Vin triburi, să ne ia pământ și frați
Și-n fața lor abia rostim cuvântul
Și, prin tăcere, suntem vinovați.

Ce cale poate țara să apuce?
În tragica, neconvertita zi,
Se urcă Basarabia pe cruce
Și nu știm învierea când va fi.

Trimiteți un comentariu

Mai nouă Mai veche