În încercarea de a înțelege și de a naviga prin complexitatea vieții, fiecare dintre noi construiește un model de lucru al lumii, care să ne permită să facem prognoze și să facă viața mai previzibilă. Odată ce modelul este creat, ne lipim de el și credem că ne ajută să anticipăm evenimente și să ne simțim mai în siguranță în fața incertitudinii.
Acest lucru poate distorsiona „lentilele” prin care privim lumea. Astfel se creează un „labirint al autoprofeției”, unde experiențele negative din trecut devin o oglindă a așteptărilor pentru viitor. Această perspectivă influențează nu doar modul în care ne percepem pe noi înșine, ci și modul în care interacționăm cu cei din jur.
Labirintul autoprofeției se referă la modul în care experiențele din trecutul unei persoane pot crea un cerc vicios în gândire și comportament, afectând modul în care indivizii văd lumea și interacționează cu cei din jurul lor.
Problema este că pentru o persoană cu o experiență traumatică, lumea previzibilă este periculoasă și nesigură. Persoanele care au suferit traume pot avea tendința de a interpreta situațiile prin prisma așteptărilor negative, adesea fără să realizeze că fac acest lucru. Când se confruntă cu gesturi de bunăvoință sau cu evenimente pozitive neașteptate, reacția lor poate fi una de confuzie și anxietate. Această stare de neliniște îi poate determina să caute dovezi care să susțină că viziunea lor pesimistă asupra lumii este corectă, iar ceea ce se întâmplă este fie o minciună, fie o excepție de la reguli.
Această distorsiune a perspectivei poate duce la ceea ce se numește și „autoprofeție împlinită”. Autoprofeția împlinită reprezintă un fenomen psihologic prin care credințele și așteptările unei persoane influențează comportamentul său într-un mod care duce la realizarea acestor așteptări. De exemplu, o persoană care crede că nu este demnă de iubire sau că nu poate avea relații sănătoase poate acționa în moduri care sabotează relațiile lor, confirmând astfel credințele lor negative inițiale.
În ceea ce privește relațiile umane, traumele pot crea dificultăți semnificative. Persoanele care au fost traumatizate pot avea dificultăți în a se încredința și a se conecta emoțional cu ceilalți. Pot evita intimitatea sau pot avea relații superficiale, de teamă să nu fie răniți din nou. De asemenea, pot fi hipervigilenți sau pot avea dificultăți în a stabili limite „sănătoase” în relațiile lor, ceea ce poate duce la dinamici nesănătoase.
Pentru a rupe acest ciclu, este esențial ca persoanele cu traume să recunoască modelele lor de gândire și comportament și să caute ajutor profesional. Terapia poate oferi un spațiu sigur pentru explorarea experiențelor trecute și pentru dezvoltarea unor noi perspective asupra lumii. Prin munca terapeutică, este posibil să se vindece rănile emoționale și să se construiască relații mai sănătoase atât cu sine cât și cu ceilalți.
Trauma poate avea un impact profund asupra perspectivei și relațiilor umane, dar nu este o condamnare la o viață solitară și marcată de neîncredere. Prin vindecarea traumei și efortul conștient de reconstrucție a relațiilor, este posibilă evadarea din „labirintul autoprofeției” și construirea unei vieți pline de satisfacții și conexiuni autentice și armonioase.