 |
| Scenă din filmul: „One Flew Over the Cuckoo's Nest” - 1975 |
Experimentul Rosenhan este un experiment celebru realizat în anul 1973 în SUA de psihologul David Rosenhan care a pus la îndoială validitatea diagnosticului psihiatric. Rezultatele sale au fost publicate de revista Science în articolul „Mental Healthy at the Site of Crazy People” (Sănătos mintal în locuri pentru nebuni). Această publicație este considerată un articol critic important și semnificativ asupra diagnosticărilor psihiatrice.
Experimentul s-a petrecut în două etape.
- Prima etapă a avut loc cu implicarea a 8 pseudo-pacienți (pacienți falși).
Rosenhan și șapte dintre colegii săi sănătoși psihic, care au fost numiți condiționat „pseudo-pacienți”, au încercat să ajungă în spitale psihiatrice, obținând o programare la medic și raportând halucinații auditive simulate. Personalul spitalului nu știa nimic despre acest experiment. Grupul de pseudo-pacienți era format din trei psihologi, un pediatru, un psihiatru, un artist și o femeie casnică; al optulea voluntar a fost însăși Rosenhan.
În timpul examenului psihiatric prealabil, fiecare pseudo-pacient a spus că aude voci străine, care sunt adesea neclare, dar după părerea lor ar fi ceva de genul „gol”, „prăpastie”, „cădere”.
În afară de acest simptom inventat, voluntarii nu au raportat alte probleme psihologice și au dat informații corecte despre viața lor personală și profesională. Toți voluntarii au fost diagnosticați cu o formă de schizofrenie și au fost internați în spital, unde au trebuit să rămână între 7 și 52 de zile. Odată ajunși în spital, voluntarii au încetat să mai simuleze orice simptom și au încercat să se comporte normal, spunând medicilor că se simt bine și că nu mai aud voci. Cu toate acestea, niciunul dintre ei nu a fost eliberat până nu și-a recunoscut boala și nu a acceptat să ia medicamente.
Toți pseudo-pacienții au fost eliberați din spitale cu un diagnostic de „schizofrenie în remisie”, prin care Rosenhan dovedește că o boală psihică este percepută mai mult ca o afecțiune ireversibilă decât ca o boală care poate fi tratată, ceea ce creează o stigmă de-a lungul vieții.
În ciuda faptului că se făceau înregistrări detaliate și periodice cu privire la comportamentul personalului și al pacienților, personalul spitalului nu a identificat niciun pacient fals, în timp ce mulți alți pacienți din spitalul de psihiatrie păreau să poată recunoaște cu ușurință pe pseudo-pacienți. La primele trei spitalizări, 35 de pacienți și-au exprimat suspiciunea că pseudo-pacienții sunt sănătoși și credeau că acești pacienți sunt cercetători sau jurnaliști care efectuează cercetări în spital.
- Experimentul fără implicarea pseudo-pacienților
După publicarea rezultatelor experimentului cu implicarea pseudo-pacienților, mulți psihiatri s-au revoltat, spunând că ei nu vor cădea nici odată în această plasă și că pot identifica cu ușurință orice șarlatan.
Astfel Rosenhan a decis să petreacă acest experiment într-un cunoscut spital, care avea propria sa bază de cercetare și formare. Angajații acestui spital au făcut cunoștință cu rezultatele experimentului precedent, și erau absolut convinși că astfel de erori, nu pot fi repetate în instituția lor. Rosenhan i-a rugat pe medici să evalueze toți pacienții care se vor prezenta la spital și să îi clasifice pe o scară de la 1 la 10, unde 1 însemna sigur fals și 10 însemna sigur real. În această perioadă, 193 de pacienți au fost evaluați de personalul spitalului. Dintre aceștia, 41 au fost considerați falși de cel puțin un medic, iar 23 de cel puțin doi medici. Însă surpriza a fost că niciunul dintre acești pacienți nu era fals. Rosenhan nu trimisese niciun voluntar la acel spital.
Experimentul lui Rosenhan a avut un impact major asupra domeniului psihiatriei. El a demonstrat că diagnosticul psihiatric se baza mai mult pe etichetele sociale și pe prejudecățile profesionale decât pe dovezi obiective. El a arătat că spitalizarea involuntară putea fi o experiență traumatizantă și stigmatizantă pentru pacienți, care erau privați de drepturile și demnitatea lor. Rosenhan a provocat o revizuire a criteriilor de diagnostic și a standardelor de tratament în psihiatrie și a contribuit la mișcarea pentru drepturile pacienților și reforma serviciilor de sănătate mintală.
În baza rezultatelor obținute, s-a ajuns la concluzia că „niciun diagnostic care duce prea ușor la astfel de erori semnificative nu poate fi sigur”. În studiile efectuate de alți specialiști, au fost obținute rezultate similare, care indică neîncrederea în diagnosticul psihiatric.
Experimentul lui Rosenhan este un exemplu de cercetare socială care a schimbat modul în care privim realitatea. El ne-a făcut să ne întrebăm cine este nebun și cine este sănătos, și cine are autoritatea să decidă asta.