Mulți părinți și profesori apreciază copiii care nu fac gălăgie și nu deranjează pe nimeni, dar nu se gândesc la consecințele pe termen lung ale acestei atitudini. Este timiditatea doar o trăsătură de personalitate specifică vârstei sau poate deveni un obstacol în viața adultă și cum poate fi depășită?
Adesea, timiditatea este confundată cu introversia, așa că este important să deosebim aceste concepte.
Introversia este o trăsătură de personalitate legată de cantitatea de energie pe care o persoană o dedică activităților sociale. Introvertiții au tendința de a se „obosi” rapid de interacțiunea socială și preferă adesea singurătatea față de recrearea socială activă. Aceasta nu înseamnă că ceva nu este în regulă cu persoana respectivă. Nu există „extrovertiți” sau „introvertiți” puri, dar toți avem o tendință fie către izolare, fie către interacțiune activă cu oamenii, și este dificil să schimbăm asta.
Prin timiditate, psihologii înțeleg de obicei atenția sporită asupra sinelui pe care o persoană o simte în momentele când este înconjurată de alți oameni. Exact această atenție sporită duce la inhibiție, anxietate și tăcere.
Introvertiții aleg singurătatea, în timp ce persoanele timide se tem atât de mult de reacția celorlalți încât încearcă să rămână în umbră.
În anii '70, psihologul Philip Zimbardo, împreună cu colegii săi, au descris 7 tipuri de probleme în viața unei persoane timide:
- Dificultatea în a face noi cunoștințe;
- Anxietate și tristețe sporită;
- Dificultatea de a-și exprima propria opinie;
- Secretomanie excesivă, din cauza căreia oamenii nu știu cine este „adevărata” persoană;
- Alții percep persoana timidă ca neprietenoasă sau neinteresată de relații cu ceilalți;
- Dificultatea în a comunica, în special cu străinii și grupurile de oameni;
- Atenție sporită la aspectul exterior, expresia feței, mișcări, vorbire, adesea având senzația că toată lumea îl judecă.
De unde provine timiditatea
Niciuna dintre teorii nu explică separat de ce oamenii dezvoltă trăsătura de timiditate. Cercetătorii moderni în psihologie tind să creadă că acest aspect este influențat atât de genetică, cât și de mediul înconjurător și biologie.
- Anatomie
Unii cercetători consideră că timiditatea apare din cauza unor disfuncții la nivelul creierului. De exemplu, în creierul nostru există amigdala - o regiune importantă a creierului implicată în procesele emoționale, care se activează în momentul fricii, atunci când vedem ceva neplăcut sau înfricoșător. Dacă amigdala este activată greșit atunci când vorbim în public sau interacționăm cu un străin, creierul consideră că suntem în pericol. Astfel, oamenii la care, din diverse motive, amigdala funcționează în mod special activ, vor fi mai predispuși să fie timizi. - Genetică
Cercetătorii care studiază moștenirea genetică cred că timiditatea poate fi transmisă dintr-o generație în alta. Prin urmare, dacă te consideri o persoană timidă, aruncă o privire la comportamentul părinților tăi: este destul de posibil să fi moștenit această trăsătură genetic. - Mediu și educare
Timiditatea nu este doar o chestiune de biologie sau genetică, ci și de influența mediului în care trăim. John Bowlby, un psihoterapeut renumit și autor al teoriei atașamentului, credea că relațiile cu părinții și adulții apropiați influențează formarea atașamentului la copil. Dacă copilul își poate exprima deschis sentimentele și primește sprijin adecvat, atunci șansele ca el să crească timid sunt destul de mici. - Dezvoltare individuală
Unii cercetători susțin că oamenii învață să se cunoască pe ei înșiși, bazându-se pe oamenii din jurul lor. Dacă în copilărie părinții și cei apropiați critică, ceartă sau își exprimă mai des evaluări negative față de copil, atunci, cel mai probabil, el va avea o atitudine similară față de sine și se va închide în fața celorlalți.
Timiditatea nu este statică, ci se poate schimba pe parcursul vieții, în funcție de experiențele pe care le avem. Unii oameni pot deveni mai timizi după ce au trecut printr-o traumă, cum ar fi un abuz, un divorț sau o pierdere. Alții pot depăși timiditatea prin expunere la situații sociale care le oferă feedback pozitiv și le consolidează stima de sine. De asemenea, timiditatea poate varia în funcție de contextul social în care ne aflăm. Putem fi mai timizi când suntem într-un mediu nou sau necunoscut, sau când interacționăm cu persoane care ne intimidează sau ne atrag.
Anxietatea socială și timiditatea - sunt aceleași lucruri?
Nu, acestea sunt lucruri diferite. Psihologii definesc anxietatea socială ca o tulburare de personalitate. Clasificarea internațională a bolilor, în revizia a 11-a, descrie următoarele simptome ale anxietății sociale:
- Experimentarea intensă și excesivă a fricii și anxietății, care apare constant în una sau mai multe situații publice (prezentare publică, acțiuni în prezența altor oameni, conversații).
- Frica de a primi evaluări negative din partea celor din jur.
- Dorința de a evita sau amâna interacțiunile cu oamenii.
Toți avem momente în care amânăm întâlniri sau ne facem griji înainte de o prezentare publică. Prin urmare, dacă vă recunoașteți în criteriile de mai sus, nu înseamnă neapărat că suferiți de o tulburare. Numai în cazurile în care o persoană experimentează astfel de reacții timp de mai multe luni, are sens să suspectați anxietatea socială.
Timiditatea simplă și tulburarea mentală
Uneori, timiditatea poate fi atât de severă încât să interfereze cu funcționarea normală a unei persoane, afectându-i viața personală, profesională sau academică. În acest caz, timiditatea poate fi un simptom al unei tulburări mentale numite „fobie socială” sau „anxietate socială”.
Fobia socială este o teamă persistentă și irațională de a fi judecat negativ, criticat sau umilit de ceilalți în situații sociale. Persoanele cu fobie socială evită sau suportă cu mare dificultate situațiile care implică interacțiune socială, cum ar fi vorbitul în public, întâlnirile romantice, mersul la petreceri sau chiar mâncatul în fața altora.
Diferența cheie dintre timiditate și anxietatea socială este nivelul de afectare a individului. Pentru cineva cu anxietate socială, poate fi dificil să dezvolte relații, să avanseze în carieră sau chiar să-și păstreze locul de muncă. Timiditatea poate împiedica exprimarea opiniilor și comunicarea cu alți oameni, dar, spre deosebire de anxietatea socială, nu este atât de distructivă.
Pericolul anxietății sociale constă în faptul că, la fel ca și alte tulburări psihice, afectează calitatea vieții. De exemplu, dacă o persoană introvertită alege doar să vadă un film singur în loc să meargă la o petrecere cu prietenii, atunci cineva cu anxietate socială va gândi: „Nu merg, toți mă vor judeca, o să arăt prost, nici nu încerc”. Cu alte cuvinte, tulburarea ne izolează și în timp duce la stres - ca mai apoi să ne simțim epuizați și slăbiți după lungi perioade de îngrijorare. Dacă suferiți de fobie socială, vă recomandăm să apelați la specialiști în terapie cognitiv-comportamentală și psihiatrie.
Fobia socială nu este doar o timiditate exagerată, ci o problemă serioasă care necesită tratament profesional. Tratamentul poate consta în terapie cognitiv-comportamentală, care ajută persoana să identifice și să schimbe gândurile și comportamentele care mențin teama socială, și/sau medicamente antidepresive, care reduc simptomele fizice și emoționale ale anxietății.
Cum poți să depășești timiditatea?
Timiditatea nu este o boală sau un defect, ci mai degrabă un obstacol care poate fi depășit cu efort și voință. Dacă realizăm că timiditatea ne împiedică să construim relații, să avansăm în carieră și să provoace disconfort, putem lua următoarele măsuri:
- Analizați-vă comportamentul în diferite situații. De exemplu, evaluați reacția voastră când sună un număr necunoscut, când trebuie să mergeți la prima întâlnire cu o nouă cunoștință. Ce simțiți în corp, ce gânduri vă vin în minte? Ce emoții resimțiți? Aveți dorința de a amâna întâlnirea sau de a închide telefonul? Încercați să identificați exact de ce vă este frică, de exemplu: „Nu voi fi pe placul lor”, „Vor să-mi facă rău” și așa mai departe. Formulați argumente pentru gândurile voastre, precum și argumente împotriva acestora. Ulterior, analizați-le și determinați cu care afirmații sunteți de acord și cu care nu.
- Înfruntă-ți fricile. Cel mai bun mod de a depăși timiditatea este să te expui treptat la situațiile care te sperie sau care te fac să te simți inconfortabil. Cu cât eviți mai mult aceste situații, cu atât timiditatea ta va crește. Cu cât le înfrunți mai mult, cu atât vei dobândi mai multă încredere și vei realiza că nu sunt atât de periculoase sau dificile pe cât credeai.
- Începe cu pași mici. Nu trebuie să te arunci imediat în situații sociale stresante sau inconfortabile. Poți începe prin a saluta mai des pe cei din jurul tău, a zâmbi mai mult, a face complimente sincere sau a iniția conversații simple despre vreme, hobby-uri sau evenimente curente. Nu este nevoie să faceți imediat ceea ce vă sperie cel mai mult - puteți începe cu o „provocare” mai ușoară.
- Notați-vă reușitele. Orice schimbare se face cu pași mici. Dacă ați reușit să inițiați o mică conversație despre vreme cu un coleg cu care vă era teamă să vorbiți, felicitați-vă. Acesta este deja un mic pas spre schimbare!
- Acceptați eșecurile. Amintiți-vă că, dacă nu reușiți din prima încercare, asta nu înseamnă că nu veți observa schimbări pozitive în continuare. Mai mult, pașii mici pot părea insuficienți. Amintiți-vă că nu este așa.
- Urmăriții pe alții. Dacă sunteți timid, este posibil să aveți impresia că ceilalți oameni nu fac greșeli și fac totul perfect. Urmați cu atenție cum reacționează oamenii la propriile greșeli, la stângăciile și la erorile lor.
- Cereți ajutor dacă este dificil să faci față singur. Desigur, ar fi ideal să consultați un psiholog, iar în cazul anxietății sociale - un psihiatru. Dar dacă situația nu este critică sau nu aveți posibilitatea de a solicita ajutor plătit, apelați la resursele disponibile: cereți sprijinul prietenilor, apropiaților.
Timiditatea este o trăsătură de personalitate care implică o teamă sau o jenă de a interacționa cu oameni noi sau de a fi în centrul atenției.
Introversia este o preferință pentru activități solitare sau în grupuri mici, fără a implica neapărat anxietate socială.
Fobia socială este o tulburare psihică care se caracterizează prin o frică intensă și irațională de a fi judecat, criticat sau umilit în situații sociale, care interferează cu funcționarea normală a individului.
Dacă crezi că suferi de fobie socială sau dacă timiditatea ta îți afectează negativ calitatea vieții, nu ezita să ceri ajutor de la un specialist. Cu un tratament adecvat și o atitudine pozitivă, poți depăși timiditatea și poți trăi o viață plină de satisfacții și bucurii.