Cum ar fi să nu mai faci nimic? Să stai pe canapea, să te uiți la televizor, să citești o carte sau să dormi? Să nu mai ai termene limită, șefi, clienți sau colegi? Să nu mai simți presiunea de a fi productiv, eficient, competitiv? Să nu mai trebuiască să îți justifici existența prin ceea ce faci?
Pentru mulți dintre noi, aceste întrebări sună ca o fantezie. Ne-am dori să avem mai mult timp liber, mai mult spațiu pentru noi înșine, mai multă relaxare. Dar, în același timp, ne temem de consecințele unei astfel de vieți. Ne gândim că am deveni plictisiți, deprimați, inutili. Ne-am pierde sensul și scopul vieții.
Dar de ce ne simțim așa? De unde vine această contradicție între „dorința de a nu munci” și „teama de a nu munci”? Ce ne face să credem că munca este singura sursă de valoare și fericire? Și cum putem depăși această credință?
Acestea sunt întrebările pe care și le pune Josh Cohen, un psihanalist britanic care a scris o carte provocatoare despre relația noastră cu munca. Cartea se numește „Not Working: Why we have to stop” (în traducere: Nu funcționează. De ce trebuie să ne oprim) și este o analiză a fenomenului lenei din perspectiva psihanalizei, filosofiei și literaturii.
Cohen susține că „dorința de a nu munci” este inerentă fiecăruia dintre noi. Este o expresie a libidoului nostru, adică a energiei vitale care ne animă și ne împinge spre plăcere. Libidoul nostru este rebel și nesupus. Nu vrea să se conformeze normelor sociale și morale care ne impun să muncim. Vrea să se distreze, să exploreze, să experimenteze.
Dar libidoul nostru este vulnerabil și fragil. Se poate epuiza, bloca sau retrage. Se poate transforma în lene. Lenea este o formă de rezistență la munca impusă de societate. Este o modalitate de a ne proteja de stresul, anxietatea și alienarea pe care le produce munca. Este o reacție la presiunea de a fi mereu activi, conectați și performanți.
Cohen nu glorifică lenea. El recunoaște că lenea poate fi dăunătoare atât pentru noi înșine cât și pentru ceilalți. Poate duce la izolare, apatie, depresie, poate fi o sursă de suferință și conflict. Dar Cohen nu condamnă nici munca. El admite că munca poate fi benefică, poate duce la creativitate, satisfacție, recunoaștere, poate fi o sursă de bucurie și armonie.
Ceea ce Cohen critică este ideologia muncii. Ideologia care ne spune că munca este singura noastră rațiune de a fi. Ideologia care ne face să ne identificăm cu munca noastră și să ne măsurăm valoarea prin ea. Ideologia care ne împiedică să vedem alte aspecte ale vieții noastre: relațiile, pasiunile, hobby-urile, visurile.
Cohen ne invită să ne eliberăm de această ideologie și să ne redescoperim libidoul nostru. Să nu mai fim sclavii muncii, ci stăpânii ei. Să nu mai muncim pentru a supraviețui sau pentru a impresiona pe alții, ci pentru a ne exprima și a ne împlini pe noi înșine. Să nu mai muncim din obligație sau din frică, ci din plăcere și din curiozitate.
În cartea sa, Cohen ne oferă exemple de oameni care au reușit să facă acest lucru. De la artiști și scriitori, la filosofi și activiști, care au spus „stop” muncii și au ales să trăiască altfel. Oameni care au găsit un echilibru între muncă și lene, între acțiune și inacțiune, între exterior și interior.
Autorul sugerează că, în ciuda eforturilor noastre de a evita munca, există o dorință profundă de a reuși și de a ne împlini potențialul. În căutarea echilibrului dintre aceste forțe aparent contradictorii, intrăm într-o luptă internă între a ne relaxa și a progresa.
Cohen analizează și impactul societății moderne asupra acestei dinamici complexe. Într-o eră în care performanța este adesea măsurată prin rezultate tangibile și eficiență, dorința de a nu munci devine o formă de rezistență psihologică. Autorul argumentează că inacțiunea poate fi o formă de autoapărare împotriva presiunilor sociale și a așteptărilor nerealiste.
Pornind de la ideile expuse de Josh Cohen, cartea sa ne oferă o perspectivă fascinantă asupra modului în care ne raportăm la muncă și lene din punct de vedere psihologic. Explorând legăturile subtile dintre inacțiune, libido și lene, autorul ne îndeamnă să reconsiderăm percepțiile noastre asupra lenii și să reflectăm la motivele profunde care stau la baza acestei dorințe de a nu munci care este înrădăcinată în fiecare dintre noi și cum aceasta poate servi ca o formă de autoexprimare și de echilibrare a vieții noastre. Prin această analiză, Cohen ne îndeamnă să privim lenea nu doar ca pe o evitare a muncii, ci și ca pe o formă de autodescoperire și autenticitate într-o lume plină de așteptări și presiuni.