- Cooperare Globală în domeniul securității Inteligenței Artificiale
China a fost de acord să coopereze cu Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană și alte țări în gestionarea comună a riscurilor generate de tehnologiile inteligenței artificiale (IA), a scris joi South China Morning Post, referindu-se la înțelegerile convenite în cadrul summit-ului privind securitatea IA din Marea Britanie.
La evenimentul desfășurat în perioada 1-2 noiembrie 2023 au participat mai multe țări, precum și reprezentanți din mediile științifice și de afaceri, inclusiv proprietarul „X” (Twitter), Elon Musk, și șeful „OpenAI” - dezvoltatorul serviciului „ChatGPT” - Sam Altman.
Reprezentanții țărilor participante au semnat așa-numita „Declarație Bletchley”. Aceasta subliniază necesitatea cooperării între state și dezvoltarea unei abordări comune pentru supravegherea IA.
Reamintim că în luna mai, un grup de ingineri de vârf, conducători de companii și cercetători au publicat o avertizare cu privire la amenințarea existențială a tehnologiilor IA pentru umanitate. În octombrie, veteranii industriei IA au îndemnat la punerea responsabilității pentru daunele cauzate de produsele IA în sarcina dezvoltatorilor acestora.
- „Declarația Bletchley” privind utilizarea sigură a IA
Marea Britanie a publicat joi (02.11.2023), „Declarația Bletchley”, cu scopul de a intensifica eforturile globale de colaborare în domeniul securității inteligenței artificiale. Declarația a fost semnată de 27 de țări și Uniunea Europeană și a fost făcută publică în ziua deschiderii Summit-ului privind securitatea inteligenței artificiale, desfășurat în „Parcul Bletchley” din centrul Angliei.
„Declarația îndeplinește sarcinile cheie ale summit-ului în stabilirea unui consens și a responsabilității comune cu privire la riscurile, oportunitățile și procesul ulterior al colaborării internaționale în domeniul securității și cercetării în domeniul inteligenței artificiale, în special prin intermediul unei colaborări științifice mai extinse”, a declarat reprezentantul Marii Britanii la momentul publicării documentului.
În document se prezintă un program menit să identifice riscurile care generează îngrijorare comună și să dezvolte înțelegerea științifică a acestora, precum și să elaboreze politici internaționale pentru a le atenua. Declarația promovează transparența și responsabilitatea participanților care dezvoltă tehnologii AI de vârf, îndemnând la monitorizarea și atenuarea posibilităților potențial dăunătoare.
„Aceasta include, alături de creșterea transparenței din partea entităților private care dezvoltă capacități de vârf în domeniul inteligenței artificiale, indicatori corespunzători de evaluare, instrumente pentru testarea securității, precum și dezvoltarea capacităților corespunzătoare din sectorul public și cercetarea științifică”, se arată în declarație.
„Aceasta este o realizare semnificativă, prin care cele mai mari puteri mondiale în domeniul IA sunt de acord cu necesitatea înțelegerii riscurilor IA, ajutând la asigurarea unui viitor pe termen lung pentru copiii și nepoții noștri”, a declarat prim-ministrul Marii Britanii, Rishi Sunak.
- Elon Musk a numit IA una dintre cele mai mari amenințări la adresa umanității
„Suntem pentru prima dată în situația în care avem ceva ce va fi mult mai inteligent decât cel mai deștept om. Nu suntem mai puternici sau mai rapizi decât alte ființe, dar suntem mai raționali, și aici avem pentru prima dată în istoria umanității ceva ce va fi mult mai inteligent decât noi. Nu știu dacă vom putea controla asta, dar cred că putem să ne străduim să o îndreptăm într-o direcție benefică pentru umanitate. Cred că inteligența artificială poartă cu ea amenințări la scara existențială, iar potențial această problemă este cea mai urgentă, având în vedere ritmul și progresul domeniului”, a declarat Elon Musk în timpul prezentării sale la summit-ul de securitate în domeniul IA.
Miliardarul și-a exprimat de asemenea speranța că summit-ul de două zile poate fi folosit pentru a ajunge la un consens internațional cu privire la înțelegerea naturii IA, astfel încât să apară un „observator independent” în acest domeniu, care să poată monitoriza activitățile principalelor companii de Inteligență Artificială.
Lista țărilor care au semnat declarația:
Australia, Brazilia, Marea Britanie, Uniunea Europeană, Israel, India, Indonezia, Irlanda, Spania, Italia, Canada, Kenya, China, Coreea, Nigeria, Olanda, Emiratele Arabe Unite, Rwanda, Arabia Saudită, Singapore, Statele Unite ale Americii, Turcia, Ucraina, Filipine, Franța, Chile, Elveția, Japonia.
- Este interesant să menționăm locul și de ce anume aici a avut loc summit-ul.
Bletchley Park |
Oamenii de știință de la Bletchley Park au dezvoltat, de asemenea, „Colossus”, primul computer digital programabil, pentru a sparge cifrul Lorenz pe care Hitler îl folosea pentru a comunica cu generalii săi. Astfel, la Bletchley Park s-a transformat conceptul de calcul electronic programabil în realitate, contribuind în mod semnificativ la efortul aliat și inaugurând epoca computerelor.