O nouă interpretare a datelor furnizate de sonda marțiană NASA, „InSight” demonstrează că cercetările anterioare privind structura internă a „Planetei Roșii” au fost incorecte. În revista Nature, au fost publicate simultan două articole ale cercetătorilor europeni care au confirmat existența unui ocean de silicate topite în jurul nucleului marțian.
După Pământ, Marte este a doua entitate cosmică din Sistemul Solar al cărei interior poate fi studiat printr-o serie de observații destul de directe. Chiar dacă încă nu am reușit să săpăm sonde pe Marte, colectarea datelor privind cutremurele marțiene și consecințele impactului meteoriților oferă suficiente informații despre structura sa geologică.
Sonda InSight a început să colecteze date despre activitatea seismică de pe Marte din decembrie 2018. În primul an, sonda a înregistrat 170 de cutremure marțiene. Pe baza acestor informații, cercetătorii au calculat dimensiunile nucleului, mantalei și crustei lui Marte. S-a constatat că planeta are un nucleu enorm, cu un radius de 1830 km, în raport cu dimensiunile sale, radiusul lui Marte fiind de 3390 km. În comparație, nucleul Terrei este mult mai mic, ceea ce face Marte un obiect de studiu extrem de interesant.
Recent, cercetătorii din Franța și Elveția au analizat în detalii datele oferite de sonda InSight. Ambele grupuri au ajuns independent la concluzia că în jurul nucleului Marte există un ocean de silicate topite cu o adâncime de 150 de kilometri. Dacă această interpretare a datelor este corectă, dar despre acest lucru indică mai mulți factori, atunci radiusul nucleului Marte este puțin mai mic, între 1650 și 1675 km.
În plus, prezența acestui strat topit între nucleul Marte și mantaua sa indică un proces geologic diferit, față de Pământ de exemplu. Acest lucru a încetinit procesul de răcire a nucleului, ceea ce în trecut a împiedicat apariția unui câmp magnetic pe Marte și, prin urmare, nu a oferit șanse pentru dezvoltarea vieții biologice pe suprafața sa. Acest aspect poate schimba radical abordările în căutarea vieții pe această planetă. Viața nu ar fi putut să dispară după pierderea câmpului magnetic în trecut, dacă câmpul magnetic nu a existat de la bun început.