Într-o lume plină de oportunități și provocări, întrebarea despre ce anume determină succesul în viață rămâne una dintre cele mai intrigante.Ce este succesul și cum îl putem obține? Aceasta este o întrebare care a preocupat oamenii de-a lungul istoriei, dar care nu are un răspuns simplu sau universal. Există mulți factori care pot influența succesul unei persoane, cum ar fi talentul, munca, educația, relațiile sociale, norocul, etc... Dar cât de important este fiecare dintre acești factori și cum se combină ei pentru a produce rezultate remarcabile?
Un cercetător italian, Alessandro Pluchino, a încercat să răspundă la această întrebare folosind o metodă inedită: „simularea pe calculator”. Pluchino este profesor de fizică la Universitatea din Catania și este interesat de studiul sistemelor complexe și a fenomenelor emergente. În 2018, el și colegii săi au publicat un articol în revista PLOS One, intitulat "Talent vs Luck: The Role of Randomness in Success and Failure".
În acest articol, ei au propus un model matematic care simulează evoluția carierelor a 1000 de persoane fictive, pe o perioadă de 40 de ani. Fiecare persoană are un nivel inițial de talent, care este distribuit aleatoriu între 0 și 1. Talentul reprezintă capacitatea unei persoane de a profita de oportunitățile care i se oferă în viață. De asemenea, fiecare persoană are un nivel inițial de capital, care este egal pentru toți la începutul simulării (câte 10 unități de fiecare).
Simularea presupune că în fiecare an există un număr fix de oportunități (bune sau rele) care apar în societate și care sunt distribuite aleatoriu între persoane. O oportunitate bună poate fi, de exemplu, o bursă de studiu, o ofertă de muncă, o recunoaștere publică etc. O oportunitate rea poate fi, de exemplu, o boală, un accident, o pierdere financiară etc. Fiecare oportunitate are un impact asupra capitalului unei persoane, care poate crește sau scădea în funcție de tipul și magnitudinea oportunității.
Impactul unei oportunități depinde și de talentul unei persoane. Cu cât talentul este mai mare, cu atât persoana poate valorifica mai bine o oportunitate bună sau poate limita efectele negative ale unei oportunități rele. În plus, simularea ia în considerare și efectele relațiilor sociale, adică faptul că persoanele cu un capital mai mare au acces la mai multe și mai bune oportunități decât cele cu un capital mai mic.
Rezultatele simulării sunt surprinzătoare și contraintuitive.
Pluchino și colegii săi au descoperit că succesul (măsurat prin capitalul final) nu este corelat puternic cu talentul inițial. Adică nu există o garanție că cei mai talentați vor ajunge cei mai bogați sau cei mai faimoși. De fapt, cei mai mulți dintre cei cu un talent foarte mare au un succes mediu sau chiar scăzut.
În schimb, succesul este corelat puternic cu norocul. Adică cei care au avut parte de cele mai multe și cele mai mari oportunități bune au ajuns în vârful ierarhiei sociale, indiferent de talentul lor inițial. De asemenea, cei care au avut parte de cele mai multe și cele mai mari oportunități rele au ajuns în coada clasamentului, indiferent de talentul lor inițial.
Acest lucru nu înseamnă că talentul nu contează deloc. Simularea arată că există un prag minim de talent necesar pentru a avea succes. Adică cei cu un talent foarte scăzut nu au nicio șansă să ajungă în top, chiar dacă au noroc. Dar, odată depășit acest prag, talentul nu mai este un factor determinant, ci devine secundar față de noroc.
Pluchino și colegii săi au testat robustețea modelului lor folosind date reale din diferite domenii, cum ar fi arta, știința, sportul, politica etc. Ei au constatat că distribuția succesului în aceste domenii este similară cu cea obținută în simulare, ceea ce sugerează că modelul lor este relevant și aplicabil.
Ce înseamnă aceste rezultate pentru societate și pentru indivizi? Pluchino și colegii săi au tras câteva concluzii și recomandări:
Una dintre concluziile lor este că societatea ar trebui să recunoască rolul crucial al norocului în succes și să nu atribuie doar meritul sau vina individului. Acest lucru ar putea reduce inegalitatea socială și ar putea stimula cooperarea și solidaritatea între oameni. De asemenea, ar putea reduce frustrarea și stresul celor care nu reușesc să își atingă obiectivele, deși au un talent mare.
O altă concluzie este că societatea ar trebui să investească mai mult în educație și cercetare, pentru a crește nivelul mediu de talent al populației și pentru a genera mai multe oportunități bune pentru toți. Acest lucru ar putea duce la o creștere a bunăstării generale și a inovației. De asemenea, ar putea reduce risipa de resurse umane și ar putea valorifica potențialul celor care au un talent scăzut, dar care pot beneficia de noroc.
O ultimă concluzie este că societatea ar trebui să implementeze mecanisme de redistribuire a bogăției și a oportunităților, pentru a echilibra efectele norocului asupra succesului. Acest lucru ar putea fi realizat prin taxe progresive, asistență socială, programe de mentorat, loterii etc. Prin urmare, acest lucru ar putea crește mobilitatea socială și ar putea oferi șanse egale tuturor.
Recomandările date nu sunt noi sau originale, dar sunt susținute de argumente științifice solide și de date empirice. Simularea lui Pluchino și a colegilor săi este o contribuție importantă la dezbaterea despre succes și meritocrație, care are implicații sociale, economice și politice majore.