23 august este o dată cu semnificații majore în istoria României, dar și o fostă sărbătoare națională comunistă, care a durat timp de 45 de ani. În această zi s-au produs evenimente care au influențat destinul țării și al lumii, de la semnarea unui pact între Germania nazistă și URSS, care a declanșat cel de-al Doilea Război Mondial, până la schimbarea de alianță a României, care a scurtat războiul și a readus Transilvania de Nord în granițele țării.
23 august 1939 - semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov
La Moscova, în prezența lui Stalin, ministrul de externe sovietic Viaceslav Molotov și ministrul de externe german Joachim von Ribbentrop au semnat la 23 august un tratat de neagresiune între Germania nazistă și Uniunea Sovietică. Scopul declarat al pactului era ca al Treilea Reich să-și asigure flancul estic după invadarea Poloniei, cu o săptămână mai târziu, la 1 septembrie 1939. În schimb, URSS dorea să câștige timp și să prevină o invazie germană, deoarece Armata Roșie avea prea puțini ofițeri superiori, după executarea multora dintre ei la ordinul lui Stalin, sub pretextul unui complot imaginar.
 |
| Semnarea pactului Ribbentrop-Molotov (23 august 1939) |
Însă pactul ascundea și un protocol adițional secret, care stipula împărțirea Europei de Est și Centrale între cele două puteri. Astfel, URSS își accentua interesul pentru Basarabia, pe care o revendica de la România. Ca urmare a acestui protocol, URSS a transmis României, la data de 28 iunie 1940, un ultimatum: prin care i se dădeau 48 de ore pentru a evacua Basarabia și nordul Bucovinei, în caz contrar URSS îi declara război. România a cedat fără luptă, și trupele sovietice au intrat în teritoriile cerute, dar și în Ținutul Herței, care nu era menționat în ultimatum.
Ulterior, România intră în alianță cu Germania nazistă, în octombrie 1940, după ce regele Carol al II-lea fusese forțat să abdice în favoarea fiului său, Mihai I, iar generalul Ion Antonescu preluase puterea ca prim-ministru și conducător al statului. Antonescu era un simpatizant al fascismului și un adversar al comunismului, iar alianța cu Germania i se părea singura soluție pentru a recupera teritoriile pierdute ca rezultat al ultimatumurilor sovietice, dar și a celor ungare și bulgare din 1940 ( în urma cărora sa cedat Basarabia, Bucovina de Nord, Transilvania de Nord și Cadrilaterul). Astfel, România a participat la invazia Germaniei asupra Uniunii Sovietice din iunie 1941, sperând să-și elibereze provinciile ocupate.
Însă războiul s-a dovedit a fi un eșec pentru România, care a suferit pierderi umane și materiale enorme, iar economia țării era subordonată intereselor germane. Prin urmare, opoziția internă față de regimul Antonescu și alianța cu Germania era tot mai puternică, atât din partea partidelor democratice (Partidul Național Liberal, Partidul Național Țărănesc și Partidul Social Democrat), cât și din partea Partidului Comunist Român, care era sprijinit de Uniunea Sovietică. Regele Mihai I era și el nemulțumit de politica lui Antonescu și dorea să schimbe orientarea României spre Aliați.
După victoria sovietică de la Stalingrad din februarie 1943, situația internațională se schimbase radical, ceea ce a marcat începutul retragerii germane pe frontul de est. În ianuarie 1944, Armata Roșie ajunsese la granițele României, iar bombardamentele aliate asupra României se intensificaseră. Era clar că Germania nu mai putea câștiga războiul și că România trebuia să caute o cale de ieșire din alianța cu Axa, înainte să fie prea târziu. Aliații occidentali (Statele Unite și Marea Britanie) îi îndemnau pe români să se rupă de Germania și să se alăture lor, promițându-le respectarea suveranității și integrității teritoriale. Uniunea Sovietică, pe de altă parte, nu recunoștea granițele României din 1940 și cerea ca România să accepte condițiile sale pentru armistițiu, care includeau cedarea Basarabiei și Bucovinei de Nord, plata unor despăgubiri de război și instalarea unui guvern pro-sovietic.Lovitura de stat din 23 august 1944 (denumită și actul de la 23 august)
Antonescu, însă, nu era dispus să negocieze cu sovieticii și spera să obțină o pace separată cu occidentalii, fără a renunța la alianța cu Germania. El credea că România poate rezista unei invazii sovietice cu ajutorul german și că poate păstra Transilvania de Nord în schimbul abandonării Basarabiei și Bucovinei de Nord. El se opunea oricărei încercări de lovitură de stat și avea controlul asupra armatei și poliției și era susținut de o parte a elitei politice și militare, precum și de mișcările fasciste (Garda de Fier, Mișcarea Legionară), care îl considerau salvatorul națiunii.
Lovitura de stat de la 23 august 1944 a fost rezultatul unei conspirații care a implicat mai mulți actori: regele Mihai I, partidele democratice, partidul comunist, unele personalități civile și militare și reprezentanți ai Aliaților. Planul loviturii de stat a fost elaborat în secret, în mai multe etape, între iunie și august 1944.
În luna august 1944, regele Mihai a sesizat momentul prielnic pentru a organiza o lovitură de stat, când Germania și-a retras divizia de tancuri de pe frontul românesc, în contextul în care armata sovietică se regrupa de câteva luni pe linia frontului și putea porni în orice moment un mare atac (armata roșie se pregăteau de operațiunea Iași-Chișinău).
În acest context, regele Mihai I, sprijinit de Blocul Național Democrat (format din Partidul Național Țărănesc, Partidul Național Liberal și Partidul Social Democrat), a decis să organizeze o lovitură de stat pentru a-l înlătura pe Antonescu și a încheia un armistițiu cu aliații. La 23 august 1944, regele l-a convocat pe Antonescu la Palatul Regal și i-a cerut să accepte ieșirea României din război.
În discuția ce a urmat cu regele și care a durat peste o oră, Ion Antonescu a prezentat în detaliu situația de pe front și a spus că va încheia armistițiul doar cu consimțământul lui Hitler, însă a refuzat să accepte ieșirea din război. Refuzul categoric a lui Antonescu a dus la arestul imediat al acestuia. Regele a anunțat apoi prin radio schimbarea de alianță a României și i-a ordonat armatei române să lupte împotriva Germaniei naziste.
Sărbătoarea națională comunistă din 23 august
După instaurarea regimului comunist în România, actul de la 23 august 1944 a fost prezentat ca o eliberare națională și socială, realizată sub conducerea Partidului Comunist Român și cu ajutorul Armatei Roșii. Ziua de 23 august a fost proclamată sărbătoare națională și a fost marcată prin parade militare și civile, discursuri propagandistice și manifestații de masă. Sărbătoarea avea scopul de a legitima puterea comunistă și de a consolida alianța cu URSS.
 |
| Intrarea Armatei Sovietice în București. (30 august 1944) |
După Revoluția din decembrie 1989, ziua de 23 august a fost eliminată din calendarul sărbătorilor naționale și înlocuită cu ziua de 1 decembrie, care marchează Marea Unire din 1918. Astfel, s-a încercat o reevaluare obiectivă a evenimentelor din 23 august 1944, care au avut atât aspecte pozitive, cât și negative pentru România.
Deși, schimbarea de alianță a României poate fi privit ca un act de lașitate, actul de la 23 august 1944 a avut consecințe importante atât pentru România cât și pentru desfășurarea războiului. România a reușit să recupereze Transilvania de Nord, care fusese cedată Ungariei prin Dictatul de la Viena din 1940. De asemenea, România a contribuit la eliberarea teritoriilor ocupate de Germania în Europa de Est și la înfrângerea definitivă a nazismului.
Se estimează că actul de la 23 august a scurtat războiul cu cel puțin șase luni.